Vladimir Zodian, Gheorghe Neacsu - Crimele lui Stalin
Prin grija istoricilor Vladimir Zodian, Gheorghe Neacşu şi a editoarei Mariana Heroiu, Editura Mica Valahie iniţiază Colecţia Dosarele comunismului. Aşa după cum este de aşteptat, respectiva colecţie debutează cu Crimele lui Stalin, astfel cum ele se desprind dintr-un document fundamental provenind din interiorul sistemului comunist. Este vorba despre celebrul Raport Secret al lui Nikita Sergheievici Hruşciov, prezentat de acesta într-o şedinţă “de taină” a Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie 1956 şi care, deci, la peste 50 de ani din momentul difuzării sale, nu s-a bucurat de atenţia vreunei edituri româneşti, care să-l pună la dispoziţia publicului cititor. Este adevărat însă că, de îndată după cel de-al XX-lea Congres al P.C.U.S., prin grija conducerii comuniste de la Bucureşti, Raportul lui Hruşciov a fost tradus în limba română şi a beneficiat chiar de o poziţie adecvată, adică de “Uz intern”, ceea ce a însemnat că a avut o circulaţie extrem de limitată, cititorul obişnuit mulţumindu-se, în schimb, cu extrase din Raport incluse în unele lucrări străine de istorie ori, mai degrabă, apelând la ediţiile occidentale ale Memoriilor lui Hruşciov, traduse şi acestea prin grija şi pentru uzul exclusiv al “forurilor superioare” de la Bucureşti prin anii '70, ori la diverse antologii şi colecţii străine de documente privind lumea comunistă.
Aşa după cum a observat jurnalistul britanic David Crankshaw, care a fost şi a rămas cel mai avizat biograf al lui Nikita Sergheievici Hruşciov, acesta, promovat pe linie de partid şi de stat prin voinţa însăşi a lui Iosif Visarionovici Stalin şi selectat tot de el între posibilii săi succesori la Kremlin, şi-a pregătit în chip spectaculos “ceasul” în istoria U.R.S.S. şi a lumii. El a fost marcat de organizarea Congresului al XX-lea al P.C.U.S. între 14 şi 25 februarie 1956 şi de Raportul Secret prezentat în faţa delegaţilor, ambele constituind un punct crucial în dezvăluirea şi combaterea cultului personalităţii lui Iosif Visarionovici Stalin, “Ţarul roşu”, şi în abandonarea “canoanelor leniniste” ale Kremlinului. Potrivit specialiştilor în domeniul kremlinologiei, în dimineaţa de 25 februarie 1956 a Congresului al XX-lea la Moscova a explodat realmente o bombă prin intervenţia lui Nikita Sergheievici Hruşciov, care, în “sesiune închisă”, deci fără participarea invitaţilor de onoare de peste hotare ai partidelor comuniste şi muncitoreşti “frăţeşti”, a citit documentul intitulat DESPRE CULTUL PERSONALITĂŢII ŞI CONSECINŢELE SALE. Acesta este chiar faimosul Raport Secret, editat acum integral în limba română, după textul care, aşa cum s-a precizat, la sfârşitul anilor '60, a circulat în înaltele sfere de partid şi de stat din România.
Consecinţele intervenţiei lui Nikita Sergheievici Hruşciov au fost extraordinare. Michel Heller şi Aleksandr Nekrich, deja menţionaţi, au consemnat în Istoria lor: “Raportul lui Hruşciov [...] fu cunoscut rapid în toată ţara [în U.R.S.S.]. Îmbogăţit cu intervenţiile delegaţilor [la Congres], el fu în întregime şi pasionant dezbătut la reuniunile locale ale partidului. Obiectivul dezbaterilor deveniră nu numai Stalin şi crimele sale, ci, de asemenea, şi sistemul sovietic luat ca atare”. Revenim, precizând că efectele intervenţiei lui Nikita Sergheievici Hruşciov, “măsurată” de observatori în … 20.000 de cuvinte, le putem aprecia a fi fost de-a dreptul incalculabile, pentru evoluţia U.R.S.S. şi - de ce nu ? - chiar pentru prăbuşirea imperiului comunist bolşevic în 1991. Ceea ce până în februarie 1956 era atât de bine cunoscut, din mărturiile tragice ale milioanelor de supravieţuitori ai Gulagurilor de pe cuprinsul U.R.S.S., ori din Europa Est - Centrală şi Asia de Est şi Sud - Est, subjugate de Armata Roşie şi N.K.V.D. / K.G.B. după cel de-al Doilea Război Mondial, ori din informaţiile capturate pe cele mai diverse căi de Washington şi Londra, Paris, Roma şi Bonn, a fost după aceea dezvăluit oficial de către - surpriză! - cel mai înalt personaj din ierarhia Kremlinului de după moartea misterioasă a lui Stalin …
Stupoare! Este un cuvânt care nu reflectă întocmai realitatea... Fundamental a fost însă faptul că începutul se consumase: Prăbuşirea mitului despre Raiul comunist, transformat într-o clipită în mai mult decât Iadul ... Iar, peste decenii, prin eforturile istoricilor de pretutindeni, în cel mai cumplit carnagiu al secolului şi, mai mult, al tuturor veacurilor laolaltă! De la un capăt şi până la altul al existenţei
U.R.S.S. şi al ţărilor satelite, din 1917 şi până în 1991: Holocaustul roşu, soldat cu aproximativ 100.000.000 de morţi. Nu numai de pe cuprinsul fostei U.R.S.S., ci de pe întreg mapamondul. Din păcate, dintre români, de asemenea. Şi în decursul unei lungi perioade (1940-1989), dar cu consecinţe imposibil de evaluat încă. Nu numai pentru noi. Ci în ceea ce priveşte umanitatea însăşi.
Într-un asemenea context, al investigaţiilor strict ştiinţifice şi al chestionărilor obsedante de genul ce s-a întâmplat realmente, care au fost proporţiile şi cum de a fost posibil ?, trebuie apreciată apariţia acestui volum, intitulat cât se poate de sugestiv - CRIMELE LUI STALIN.