Gh. Buzatu - A HISTORY OF ROMANIAN OIL vol. II

18.00 RON
Gh. Buzatu - A HISTORY OF ROMANIAN OIL  vol. II

Lucrarea reprezintă o sintază apărută şi tipărită în două volume (vol. I – 2002 şi vol. II – 2004 şi) sub egida Editurii “Mica Valahie” din Bucureşti. Volumele, elaborate în temeiul unor documente descoperite în arhivele române şi străine, acoperă perioada de până la 1929 în primul volum şi perioada 1929-2005 în cel de-al doilea volum. În lucrare se relevă rolul şi locul petrolului românesc în derularea istoriei naţionale şi universale, mai ales pe parcursul conflagraţiei mondiale din 1939-1945 şi în desfăşurarea “războiului rece”.

Volumul stăruie asupra perspectivelor evoluţiei problemei “aurului negru”.

În anexe, se publică documente şi bibliografia completă a petrolului.