Primordialismul cultural constituie un mănunchi de poziţii mai mult sau mai puţin radicale, ce pun sub semnul întrebării teoriile modernizării din perspectiva introducerii naţiunii ca fenomen autonom în analizele societăţii moderne.

Considerăm că - pentru o mai bună înţelegere a mecanismelor de persistenţă şi reproducere a culturii române moderne - putem folosi, critic, abordările primordialiste în înţelegerea naţiuniilor, a identităţilor naţionale şi a culturilor naţionale, la cel puţin două nivele. Le-am întrebuinţat, astfel, fie, direct, prin intermediul instrumentarului teoretic al primordialismului în varianta lui Steven Grosby – concepte precum „teritorialitate”, „conţinut carismatic” etc. – fie, indirect, pentru a caracteriza modul în care este imaginat, reprodus, construit, în mod primordialist, spaţiul naţional în perioada interbelică.

Utilizarea unui concept, cum e cel de primordialism, în două registre de semnificaţie atât de diferite încearcă să surprindă - dintr-o perspectivă, din câte ştim noi, aproape nepopulată teoretic în România - câte ceva din fascinantul proces prin care se creează spaţiile, teritoriile, în  zonele mai puţin vizibile ale imaginarului naţional.

Ne-am axat asupra unor figuri culturale mai puţin cunoscute şi asupra unor polemici neintrate în canonul cultural de după ’89, sperând să găsim astfel nu doar o zonă „virgină”, din punctul de vedere al studiilor ce i-au fost dedicate, ci şi o perspectivă nouă asupra funcţionării culturii interbelice. Am insistat asupra antropogeografilor şi geopoliticienilor interbelici, asupra lui Anton Golopenţia datorită influenţei fundamentale a teoriilor ştiinţelor statului legate de numele lui Hans Freyer în gândirea sociologului român. Savantul german este şi una dintre sursele primordialismului cultural de azi prin intermediul lui Steven Grosby.